Ca o poveste

Pentru că povestea cu Aşchiuţă s-a terminat ar fi trebuit să pun şi poza de final dar m-am răzgândit, n-o mai pun însă o "povestesc": ultima copertă e frumoasă, e ca o poveste, mi-a plăcut şi-o studiam aproape la fel de mult precum cartea în sine; pe-un fond albastru e un creion de colorat legat cu o fundiţă, parc-ar fi un cadou - el, creionul, ori ea, cartea - ceea ce de fapt au fost şi sunt şi-acum.

Am ales câteva poze, sunt dintr-o vară nu prea îndepărtată şi sunt şi ele ca o poveste, una cât se poate de adevărată şi care nu-i în ciuda iernii, zăpezii, gheţuşului, gerului, ş.a.m.d. - trebuia să spun asta.

Şi, au fost făcute c-un aparat şi asta se vede!

... şi-n clipa următoare, a trecut pe-acolo un stol de rândunele...

E ca o poveste nu fiindcă am zis eu că e.

.