"Veni şi maştera, dar, cum păşi în sala tronului dădu cu ochii de Albă-ca-Zăpada, şi, recunoscând-o, înlemni de spaimă, rămânând ţeapănă ca o momâie".
Nu-mi prea venea la socoteală ce şi cum cu "maştera" asta, mereu mă gândeam la cu totul altceva; bineînţeles, mă ducea cu gândul la "meşter", "a meşteri", în fine, astea însemnau ceva de bine şi nu se potriveau cu răutatea aia de maşteră! Mi se-ntipărise bine în memorie cuvântul ăsta ciudat şi următorul pe listă era "momâie".
Mai apoi, aflând ce este, cum arată şi la ce serveşte "meşter-grindă", m-am gândit că ăsta-i basmul "meşter-grindă" al basmelor copilăriei mele.
"... şi, dacă n-or fi murit, cu siguranţă că mai trăiesc şi-n zilele noastre..."
Mai trăiesc, zic!
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
____________